Durerile articulare si tratamente care pot sa le amelioreze

Sistemul articular

Durerile articulare si tratamente care pot sa le amelioreze

Sistemul articular este format din articulatii, care reprezinta acele zone de jonctiune care unesc doua sau mai multe oase. Rolul articulatiilor este de a impiedica frecarea directa a oaselor si degradarea acestora. Din diferite cauze, de la traumatisme si pana la inaintarea in varsta, articulatiile se pot deteriora si pot aparea dureri si disconfort la miscare de natura sa impiedice desfasurarea activitatilor zilnice si sa afecteze stilul de viata.

Sistemul osos, denumit si schelet, este alcatuit din 206 oase legate intre ele prin articulatii si sustinute de ligamente, tendoane, cartilagii, dar si muschi. Rolul sau este de a suporta greutatea corpului, de a proteja organele interne, dar si de a ne permite miscarea.

Tipuri de articulatii

Articulatiile sunt de trei tipuri, clasificarea facandu-se in functie de consistenta acestora, cu alte cuvinte, de tesutul care le alcatuieste si care poate fi mai moale sau mai dur, ceea ce le ofera proprietatea de a fi fixe, mobile sau semimobile. Astfel, se impart in trei mari categorii: articulatii fibroase, cartilaginoase si sinoviale.

  • Articulatiile fibroase

Articulatiile fibroase au rolul de a imbina oasele fix si au un tesut fibro-cartilagen. Aceste imbinari se numesc articulatii de sinatroza, sunt imobile si oasele sunt separate de un tesut conjunctiv foarte subtire care nu permite mobilitatea lor. Totodata, oasele nu au cavitati comune. Astfel de articulatii se intalnesc la cutia craniana, iar imbinarea imobila dintre oase se numeste sutura, fiind asemanatoare cu o cusatura.

  • Articulatii cartilaginoase

Articulatiile cartilaginoase au rolul de a imbina oasele semimobil si au un tesut cartilaginos. Acestea imbinari poarta denumirea de amfioartroza, articulatia este semimobila si oasele sunt usor deplasabile, fiind separate printr-un strat mai gros de cartilaj sau fibre de tesut conjunctiv. De asemenea, nici in acest caz oasele nu au cavitati comune. Articulatiile cartilaginoase permit o miscare limitata si se intalnesc la coloana vertebrala.

  • Articulatii sinoviale

Articulatiile sinoviale au rolul de a imbina oasele mobil si sunt compuse din cartilaje care acopera atat articulatia, cat si ligamentul. Oasele au cavitati comune care sunt umplute cu un fluid, denumit lichid sinovial. Rolul acestuia este de a permite mobilitatea, de a lubrifia articulatia si de a impiedica, alaturi de cartilaje, frecarea directa a oaselor. Cele mai multe articulatii ale corpului sunt de natura sinoviala.

Durerile articulare

Durerile articulare reprezinta un element al procesului de imbatranire, fiind cauzate mai ales de artrita, dar pot aparea si la persoane tinere, ca urmare a unei accidentari. La varstnici, articulatiile care se inrautatesc odata cu trecerea timpului pot indica prezenta artritei. Durerile articulare pot afecta una sau mai multe articulatii si pot avea cauze diverse.

Durerile articulatiilor mainii sau ale genunchilor (cele mai comune forme de durere articulara) pot avea cauze de origine mecanica sau caracter inflamator. In general, durerea ce are caracter inflamator apare pe timpul noptii sau dimineata, dupa o perioada de repaus, si poate implica, pe langa durere, si o senzatie de rigiditate, care se amelioreaza pe masura ce te pui in miscare.

Durerea articulara mecanica apare ca urmare a unui efort fizic si se manifesta si prin rigiditate usoara, care se amelioreaza daca iei o pauza.

De cele mai multe ori, durerea articulara apare pe fondul artritei. Aceasta se manifesta prin rigiditate care afecteaza atat articulatiile, cat si oasele si ligamentele. Cele mai cunoscute forme de artrita ce pot cauza durere articulara sunt poliartrita reumatoida, spondiloartrita si artroza (numita si osteoartrita).

Factori de risc in durerile articulare

Desi orice persoana ar putea suferi de dureri articulare, anumiti factori de risc sau combinatii de factori de risc favorizeaza aparitia durerilor articulare si pot afecta calitatea vietii. Mai jos sunt principalii factori de risc in durerile articulare:

  • Varsta – mai multe forme de artrita sunt comune persoanelor de peste 50 de ani;
  • Sexul – femeile au un risc de 2-3 ori mai mare de artrita si dureri articulare;
  • Predispozitia genetica – daca unul dintre parinti sau un frate are dureri articulare, exista un risc mai mare de imbolnavire;
  • Excesul ponderal – reprezinta un factor major, mai ales pentru durerile articulare de genunchi. Acumularile de tesut adipos cauzeaza inflamatie si pun presiune asupra articulatiilor;
  • Traumatismele – infectiile sau accidentele pot creste probabilitatea de aparitie a durerilor articulare, mai ales la persoanele tinere. In cazul infectiilor, cele mai comune sunt cele virale si bacteriene. De asemenea, articulatiile traumatizate au o predispozitie mai mare de a dezvolta artrita, decat cele sanatoase;
  • Istoricul medical – existenta unor malformatii sau a unor articulatii deformate creste riscul de probleme articulare, deci si de durere articulara;
  • Tulburari de aliniament articular – aici intra membrele inferioare inegale sau tulburarile de statica, dar si traumatismele mecanice (exercitii fizice in exces sau luxatii);
  • Ocupatia sau stilul de viata – persoanele care realizeaza activitati ce pun presiune asupra articulatiilor au un risc mai mare de durere articulara, chiar si la varste tinere.

Metode de mentinere si imbunatatire a sistemului articular

Daca durerea articulatiilor poate sau nu sa fie prevenita, acest lucru depinde de anumiti factori, daca este sau nu cauzata de o boala sau de un traumatism. Accidentarile la nivelul articulatiilor pot fi adeseori prevenite daca se poarta echipamentul sportiv corespunzator.

Bolile, in general, nu pot fi evitate, dar odata ce tratamentul medical a fost initiat, durerile pot fi in esenta prevenite sau macar durerile articulare recurente pot fi, intr-o oarecare masura, prevenite.

Exista o serie de metode pentru mentinerea si imbunatatirea sistemului articular recomandate de medici, care pot fi aplicate, atat ca preventie, cat si cat tratament de ameliorare. Este important de punctat inca de la inceput ca stilul de viata al fiecarei persoane in parte este deosebit de important in mentinerea articulatiilor sanatoase.

  • Miscarea fizica

Miscarea fizica este de o importanta majora in mentinerea sanatatii articulatiilor un timp cat mai indelungat.  Exista o serie de exercitii fizice care sustin si intaresc articulatiile, categorie fac parte streatchingul si yoga, acestea fiind foarte mult bazate pe mobilitatea corpului si, implicit, pe flexibilitatea articulatiilor. De asemenea, exercitiile aerobice, inotul, joggingul si pedalatul sustin elasticitatea articulatiilor prin imbunatatirea musculaturii, o conditie importanta pentru sanatatea articulara. Totodata, sunt recomandate genoflexiunile, podul pe spate cu ridicare de la sol, statul alternativ intr-un picior si rotirea umerilor cu greutati usoare. Pe de alta parte, trebuie evitate activitatile sportive care presupun un efort intens si care suprasolicita articulatiile.

  • Dieta de slabit

Obezitatea si supraponderabilitatea afecteaza in mod direct sanatatea articulatiilor. Punctam ca fiecare kilogram in plus peste greutatea normala pune o presiune de pana la 4 kilograme asupra articulatiilor, iar zonele cele mai afectate sunt genunchii, soldurile si spatele. Prin urmare, se recomanda scaderea in greutate, insa abordarea unei diete de slabit sanatoase, care sa nu favorizeze carentele in organism.

  • Alimentatia

Faptul ca odata cu inaintarea in varsta se degradeaza articulatiile pune o mare responsabilitate asupra alimentatiei. Se recomanda consumul de alimente bogate in vitaminele C si E, antioxidanti puternici, dar si in vitamina D, aceasta ajutand la fixarea calciului in oase. Fara indoiala, trebuie crescut aportul zilnic de calciu, mineral responsabil de intarirea sistemului osos, dar si aportul de zinc, magneziu si fosfor. Acizii grasi omega-3, colagenul, glucozamina si condroitina sunt, de asemenea, nutrienti indispensabili sanatatii articulare, insa, din pacate, se asimileaza din alimentatie intr-o proportie foarte mica. Din acest motiv, suplimentele alimentare naturale devin de o reala si majora importanta in mentinerea sanatatii articulatiilor. Totodata, trebuie redus consumul de alcool si tutun, dar si sarea si zaharul.

Tratament medicamentos pentru durerea articulatiilor

Durerile articulare pot fi ameliorate acasa prin aplicarea pe zonele cu probleme a gelurilor cu proprietati calmante si antiinflamatorii, dar si prin administrarea de analgezice si medicamente cu rol antiinflamator. Totodata, se poate apela cu incredere la remediile naturale pentru ameliorarea durerii articulare. Astfel, se recomanda alternarea compreselor reci, pe baza de gheata, cu comprese calde, pe baza de sare, ceai de ghimbir sau ceai de schinduf. De o eficienta remarcabila sunt si compresele cu ghimbir ras, ceapa feliata, usturoi zdrobit sau frunze de varza crude aplicate direct pe zona dureroasa. Persoanele care se confrunta cu dureri articulare severe pot apela la fizioterapie, kinetoterapie, acupunctura si terapie balneara.

Tratamentul medicamentos depinde de cauza care sta la baza durerii articulatiilor. Daca artrita este cea care provoaca durerea de articulatii, pacientul poate avea nevoie de medicamente antiinflamatoare si de o varietate de alte medicamente, in functie de tipul de artrita. Care sunt medicamentele indicate pentru tratarea durerii articulațiilor? 

Medicamentele folosite pentru a trata durerile de articulatii depind de tipul de durere articulara pe care o descrie pacientul:

  • medicamente antiinflamatoare, care sunt folosite pentru a calma inflamatia;
  • medicamente contra durerii (calmante sau antialgice);
  • medicamente contra gutei;
  • medicamente pentru suprimarea unui raspuns imun, prescrise in poliartrita reumatoida;
  • injectii cu cortizon, pentru a trata inflamatia din articulatie;
  • medicamente sau agenti biologici, pentru a trata artrita reumatoida, artrita psoriazica si spondilita anchilozanta;
  • medicamentele care trateaza spasmele musculare (cele care relaxeaza muschii) pot fi folosite impreun cu medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), pentru a creste efectul.

Alte remedii pentru durerea articulatiilor

Pe langa tratamentul medicamentos si cel chirurgical, exista si alte remedii pentru durerea articulatiilor, cum ar fi suplimentele naturale si o serie de schimbari in dieta pentru ameliorarea durerilor articulatiilor. Totodata, pacientii pot incerca fizioterapia, kinetoterapia, acupunctura, masajul, tratamentul balnear, terapiile acvatice (adica exercitiile in apa) si exercitiile pentru intarirea musculaturii din jurul articulatiilor. Toate acestea se fac la recomandarea medicului specialist.

Pacientii care vor sa scape de durerea articulatiilor mai pot incerca urmatoarele variante:

Agenti topici, cum ar fi cremele sau gelurile cu capsaicina, o substanta care se gaseste in ardeii iuti. Capsaicina poate calma durerea articulara cauzata de artrita si alte afectiuni. Capsaicina blocheaza substanta P, care ajuta la transmiterea semnalelor durerii, si declanseaza eliberarea unor substante chimice in corp, numite endorfine, care blocheaza durerea.

Injectii – pentru persoanele care nu pot sa calmeze durerea in urma folosirii medicamentelor cu administrare orala sau celor cu aplicare locala, medicul poate injecta medicamente din clasa steroizilor (care pot fi combinate cu un anestezic local) direct in articulatie, la fiecare 3 sau 4 luni. Injectiile cu steroizi sunt cel mai adesea folosite la pacientii cu artrita, tendinita ori boala degenerativa articulara.

Alte optiuni legate de injectii includ: (1) indepartarea (sau aspirarea) lichidului din articulatia afectata, procedura care este efectuata de un specialist, si (2) injectiile cu hialuronan, o versiune sintetica a lichidului articular natural; aceste injectii cu acid hialuronic (hialoronan) sunt folosite pentru a trata osteoartrita.

In ultimii ani, suplimentele cu colagen hidrolizat au devenit tot mai populare in randul oamenilor care doresc sa-si amelioreze durerile articulare sau sa-si imbunatateasca sanatatea oaselor. De asemenea, cercetatorii au folosit suplimente cu colagen hidrolizat in studiile clinice pentru prevenirea si tratarea articulatiilor. Colagenul este compus in principal din aminoacizii glicina, prolina si hidroxiprolina. Colagenul este o proteina care se gaseste in tesutul conjunctiv, piele, tendoane, oase si cartilaje.

Terapia fizica – puteti lucra alaturi de un fizioterapeut pentru a intari muschii din jurul articulatiei, pentru a stabiliza articulatia afectata si pentru a imbunatati gama de miscari. Terapeutul va folosi numeroase tehnici pentru a va ajuta să va miscati cat mai corect articulatia.

Tratamente alternative – unele cercetari au indicat ca suplimentele cu glucozamina si condroitina pot fi de ajutor in cazul durerii articulatiilor si pot sa imbunatateasca functia articulatiilor. Ambele substante sunt componente ale cartilajului normal, cel care ajuta la miscarea oaselor si care protejeaza articulatiile. Suplimentele cu glucozamina si condroitina sunt disponibile sub forma de capsule, tablete, pudra sau in forma lichida.

Concluzii

Sistemul articular este format din articulatii, care reprezinta acele zone de jonctiune care unesc doua sau mai multe oase. . Rolul articulatiilor este de a imbiedica frecarea directa a oaselor si degradarea acestora.

Articulatiile sunt de trei tipuri: articlatii fibroase, articulatii cartilaginoase si articulatii sinoviale.

Durerile articulare reprezinta un element al procesului de imbatranire, fiind cauzate mai ales de artrita, dar pot aparea si la persoane tinere, ca urmare a unei accidentari. La varstnici, articulatiile care se inrautatesc odata cu trecerea timpului pot indica prezenta artritei.

Desi orice persoana ar putea suferi de dureri articulare, anumiti factori de risc sau combinatii de factori de risc favorizeaza aparitia durerilor articulare si pot afecta calitatea vietii.

Exista o serie de metode pentru mentinerea si imbunatatirea sistemului articular recomandate de medici, care pot fi aplicate, atat ca preventie, cat si cat tratament de ameliorare. Este important de punctat inca de la inceput ca stilul de viata al fiecarei persoane in parte este deosebit de important in mentinerea articulatiilor sanatoase.

Medicamentele folosite pentru a trata durerile de articulatii depind de tipul de durere articulara pe care o descrie pacientul.

Pe langa tratamentul medicamentos si cel chirurgical, exista si alte remedii pentru durerea articulatiilor, cum ar fi suplimentele naturale si o serie de schimbari in dieta pentru ameliorarea durerilor articulatiilor.

Despre Borbely Maria

Este manager zonal la Paradisul Verde - cu o experienta in domeniul holistic de peste 10 ani. II plac excursiile in natura si este pasionata de gatit (in special patiserie), carti si filme. Este de parere ca nu putem trai cu adevarat o viata fericita si echilibrata fara sa alegem calea sanatatii! Citeste mai multe despre autor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *