Retete cu mei – o cereala regala

Retete cu mei - o cereala regala

Meiul este samanta unei plante erbacee din familia gramineelor, cu inflorescenta ramificata si flori alb-galbui. Nu i se cunoaste exact stramosul salbatic si nici unde a fost cultivat pentru prima oara, dar este cultivat cu siguranta de 7000 de ani in China.

Foarte nutritiva, alcalinizanta si usor de gatit, este una dintre putinele cereale care pot fi consumate de persoanele cu intoleranta la gluten (boala celiaca), avand in acelasi timp si un continut ridicat de proteine (de aproape 2 ori mai mare decat orezul). Meiul este „motorul” digestiei: ne da mai multa energie, este foarte bogat in enzime digestive, combate aciditatea si impiedica dezvoltarea ciupercilor, fiind un aliment stravechi pe care omul modern trebuie sa-l includa din nou in dieta.

Meiul era principala cereala cultivata de daci, iar chinezii il apreciaza ca „rege al cerealelor” si continua sa-l consume de secole, pe cand occidentalii l-au inlocuit treptat cu grau si porumb. Dr. Gillian McKeith, nutritionist international de exceptie, recomanda revenirea la obiceiurile alimentare stravechi si reintroducerea meiului in alimentatie.

In volumul sau „Hrana vie pentru sanatate”, meiul este inclus pe lista celor 12 superalimente naturale pentru intarirea sanatatii, alaturi de germeni, quinoa, lucerna, orz verde, in, patrunjel, alge marine rosii, stevia, floarea-soarelui, alge salbatice verzi si albastre.

„Incluzand meiul in dieta dumneavoastra, sub forma de germeni sau tarate, va ajutati in mod extraordinar organele digestive: stomacul, splina (bateria de energie) si pancreasul”, sustine dr. Gillian McKeith. Meiul contine substantele nutritive ce permit aparatului digestiv sa-si indeplineasca functiile in conditii optime. Este o sursa excelenta de vitamine din complexul B si de fibre, contine proteine cu putine calorii si importante cantitati de mangan, cupru, magneziu si fosfor. Indigestia cronica, gazele, balonarile, greata, ulceratiile stomacale, respiratia urat mirositoare (semn al unei digestii slabe si al inmultirii bacteriilor) si hiperaciditatea sunt probleme a caror rezolvare este sustinuta de consumul de mei, arata dr. McKeith.

Meiul este inclus, alaturi de grau, orez si hrisca si in regimul nr. 7 al profesorului George Oshawa, fondatorul macrobioticii. Dieta macrobiotica este de fapt un mod de viata in armonie cu natura si cu mediul, fiind folosita de-a lungul anilor pentru vindecarea unor boli, inclusiv a cancerului, iar regimul 7 al dr. George Oshawa este cel mai eficient regim al sau, cu efecte de reechilibrare si vindecare in aproape toate bolile.

Datorita efectului alcalin, meiul poate fi utilizat cu succes pentru a combate acidoza (excesul de acizi in organism), afectiune a omului modern ce predispune la osteoporoza si tulburari digestive, la performante fizice si mentale slabe si la nervozitate. Acidoza poate fi si o cauza a dezvoltarii infectiilor micotice, precum candidoza, iar meiul contine compusi antifungici capabili sa opreasca extinderea ciupercilor.

Continutul ridicat de magneziu si siliciu asigura meiului efecte benefice si in protejarea tesuturilor, pentru mentinerea sanatatii pielii, a buzelor, a parului si a unghiilor.

Retete cu mei

Ciorba din mei cu legume
• Ingrediente necesare: 150 g cartofi, 50 g ceapa, 50 g pastarnac, 100 g dovlecel, 50 g ardei verde, 30 g telina, 100 g mei, 2 l apa, 5 boabe de ienupar, sare, piper, leustean, marar, patrunjel;
• Preparare: se taie ingredientele in cuburi mai mici (radacinoasele se dau pe razatoarea mica), se pun la fiert impeuna cu ienuparul, iar cu 10-15 minute inainte de a opri focul se adauga si meiul. Se lasa sa fiarba pana „infloreste” bobul. Se condimenteaza si se serveste cu verdeata, optional se poate adauga chimen si smantana.

Supa de mei
• Ingrediente necesare: 1 ceasca de mei, 1 morcov, 1 radacina de patrunjel, 2 cepe, putina salvie tocata, putina nucsoara rasa, 30 ml ulei de masline, 1 lingurita boia dulce, sare, piper;
• Preparare: patrunjelul, morcovul si una dintre cepe se toaca marunt si se calesc rapid in ulei. Se adauga meiul, se acopera cu 1,5 l apa fiarta, se fierbe 10 minute, se condimenteaza si se decoreaza cu ceapa calita cu boia dulce.

Supa crema de mei
Se curata 1 ceapa mare, 2 morcovi si 2 cartofi, se taie si se pun la fiert in 2 l de apa, cu 2 maini de boabe de mei si sare dupa gust. Dupa ce au fiert bine (meiul s-a desfacut ca bobul de orez), se ia de pe foc, se lasa sa se raceasca, dupa care se paseaza in blender. Piureul obtinut se pune din nou in oala, se adauga putina apa si un pic de ulei, se mai da cateva clocote si supa este gata.

Mamaliga din mei
• Ingrediente necesare: 1 cana faina mei, 3-4 cani apa plata sau de izvor, sare dupa gust.
• Se pregateste similar mamaligii din faina de porumb: se adauga faina de mei „in ploaie” in apa cu sare cand aceasta incepe sa fiarba, amestecand bine cu o lingura de lemn. Se fierbe la foc mic 10-20 minute, amestecand din cand in cand, fiind gata cand nu se mai lipeste de peretii vasului sau de lingura. Se poate adauga smantana, branza rasa ori se poate servi cu sos de soia, ciuperci, etc.

Crema din mei
• Ingrediente necesare: 6 linguri mei, 6 linguri ulei, 1 legatura de zarzavat, 1-3 linguri pasta de susan (Tahina), putin suc de lamaie, sare.
• Preparare: se prajeste meiul in ulei pana se rumeneste usor, se adauga 3-4 cani apa, se firbe pana se ingroasa, iar la final se adauga sare (dupa gust), zarzavatul taiat fin, pasta de susan si sucul de lamaie. Se poate servi ca atare sau combinata cu diverse salate de cruditati, ciuperci, soia, etc.

Mei cu legume
• Ingrediente necesare: 3 linguri faina de mei, 3 linguri ulei, 2-3 napi, 2 morcovi, 1 ceapa mare, 1 cana apa plata sau de izvor;
• Preparare: se taie in bucati mari napii, morcovii si ceapa, se rumenesc usor in putin ulei, se adauga apa cat sa ii acopere si se lasa sa fiarba bine. Separat, faina de mei (3 linguri) se rumeneste usor in 3 linguri de ulei, se stinge cu un pahar mic de apa si se amesteca bine pentru a nu se forma cocoloase (optional se poate adauga si 0,5 l-ta zahar invertit). Sosul astfel preparat se adauga peste legume cu 5 minute inainte de a le lua de pe foc, se adauga sare dupa gust si se poate servi cu smantana.

Mei cu naut
• Ingrediente necesare: 125 g naut uscat, 50 g mei, 1 ardei gras rosu, 300 g rosii in sos tomat, 2 morcovi mari, 2 lingurite rase seminte de chimen, ulei de floarea-soarelui, 0,75 cana ceapa tocata marunt, seminte de susan, sare;
• Preparare: meiul si nautul se spala bine si se pun peste noapte la inmuiat in vase separate, iar a doua zi se strecoara si se mai limpezesc o data. Intr-un vas se pun 2 cani de apa, se adauga meiul, se pune pe foc si se lasa acoperit pana cand apa incepe sa fiarba. Cand apa incepe sa fiarba, vasul se descopera si se lasa la foc mic timp de 15 minute, avand grija sa nu se prinda meiul de fundul vasului. Se procedeaza la fel si cu nautul. Ceapa tocata marunt si ardeiul gras taiat felii se calesc intr-un vas cu ulei si putina apa, cam 5 minute la foc mic, amestecand. Cand ceapa devine translucida si ardeiul s-a inmuiat fara ca pulpa lui sa devina pasta, se scot intr-un alt vas care se pune deoparte. In vasul folosit pentru calit se pune 1 l de apa si putina sare, se acopera si se pune pe foc, iar cand apa fierbe se adauga feliile de morcovi si se fierb la foc mediu circa 15 minute, dupa care se adauga nautul, meiul, ceapa si ardeiul calite. Se amesteca totul impreuna cu rosiile in bulion si semintele de chimen si se lasa sa fiarba 15 minute. Se serveste cald decorat cu seminte de susan .

Mancare chinezeasca de mei
• Ingrediente necesare: 1 ceasca seminte de mei, 3 cesti apa;
• Preparare: se prajesc semintele de mei intr-o tigaie la foc mediu 5 minute, pana cand incepe sa se degaje aroma. Meiul se rastoarna apoi in apa clocotita si se lasa sa fiarba la foc mic 20-30 minute.

Musaca de vinete cu mei si tarhon
• Ingrediente necesare: 1 vanata mare, 1 ceapa mare, 2-3 fire de ceapa verde, 1 ceasca mei, 2 cesti apa cu sare, 1 ceasca branza cheddar rasa, 1 lingurita tarhon, sare si piper, 1 lingura ulei de masline, 5-6 rosii cherry;
• Preparare: se spala meiul in mai multe ape si se pune la fiert in apa cu sare pentru 20 de minute. Vanata se spala, se curata de coaja, se taie felii lungi si subtiri care se vor pune pe gratar pentru 2-3 minute. Ceapa se taie solzisori si se rumeneste pe gratar. Intr-un vas de sticla se pune 1 lingura ulei de masline, se aseaza feliile de vanata si deasupra lor rosiile cherry, meiul, branza rasa cheddar, tarhon, frunze de patrunjel, frunze de telina si frunze proaspete de rozmarin tocate marunt. Peste toate acestea se aseaza restul feliilor de vanata si se adauga branza rasa cheddar si tarhon, dupa care se pune in cuptor pentru 15 minute la 200 ºC.

Chiftele cu mei
120 g mei (un pahar mic de iaurt) se alege, se spala bine, se fierbe circa 20 minute in de 3 ori mai multa apa cu putin ulei (pentru a nu se prinde) si se lasa sa se raceasca. Dupa ce se raceste, se adauga 1 morcov ras pe razatoarea mica (circa 120 g), 1 dovlecel mic ras pe razatoarea mica, pus cu sare la scurs si stors (dar nu complet), 1 ceapa rasa si ea pe razatoarea mica, patrunjel, piper, sare, 2 linguri ulei, 1 ou si ceva pesmet daca este cazul. Se formeaza mici chiftelute care se pun pe o tava pe hartie de copt unsa cu putin ulei (se ung si ele cu putin ulei). Se pun in cuptorul incins la 200 ºC circa 30 de minute (se mai incearca intre timp, eventual se intorc).

Salata cu mei
Se fierbe 1 cana mei 10-15 minute si separat se pun intr-un vas doua rosii taiate bucati, marar tocat si 6-7 catei de usturoi rasi pe razatoare. Meiul fiert si scurs de apa se pune in compozitia pregatita separat, se adauga circa 200 g smantana, putina sare si piper si se amesteca.

Pasta de mei
• Ingrediente necesare: 1 pahar mei, 0,5 lingurita sare, 2 linguri nuci pisate;
• Preparare: meiul se alege, se spala si se pune la fiert in circa 3 l de apa, dupa ce inepe sa clocoteasca apa se micsoreaza focul si se lasa sa fiarba circa 30 minute. Dupa ce a fiert meiul se scurge zeama, se lasa meiul sa se raceasca si se mixeaza bine impreuna cu celelalte ingrediente in blender. Daca pasta obtinuta este prea tare, se poate adauga lichidul in care a fiert meiul. Se serveste cu paine integrala.

Deserturi cu mei

Mei cu lapte
• Ingrediente necesare: ⅓ cana mei, ⅓ cana apa, 1 cana lapte, 1 varf de lingurita sare, 2 linguri stafide, miere, zahar vanilat, scortisoara;
• Preparare: se spala semintele de mei si se pun la fiert in apa putin sarata, iar cand apa incepe sa fiarba se face focul mic si se lasa sa fiarba cateva minute pana cand se absoarbe apa. Se adauga laptele fierbinte si stafidele, se acopera vasul si se mai lasa pe foc mic 20-30 de minute, preferabil pe o tabla pentru a nu se prinde desertul de fundul vasului. Se serveste indulcit cu miere si aromat cu zahar vanilat sau scortisoara. Pentru ca boabele de mei sa nu se intareasca, este bine sa adaugam mierea chiar inainte de a fi servit.

Mei cu nuci caramelizate in miere
• Ingrediente necesare: 200 g mei, 100 g orez, 1 banana, 1 portocala, 50 g stafide, 50 g nuci tocate (nu macinate), 50 g nuci fierte in miere, miere de albine (dupa gust), 100 g ciocolata alba, 150 ml sirop gros de fructe, sare (dupa gust);
• Preparare: se spala bine in mai multe ape meiul si orezul si se pun impreuna la fiert in de 4 ori mai multa apa, usor sarata. La 5 minute dupa ce incepe sa clocoteasca apa, se adauga stafidele, spalate si scurse, nucile tocate si ciocolata rasa, se mai lasa 7-10 minute la foc mic, se lasa vasul la racit, acoperit cu un capac, iar apoi se adauga fructele, curatate de coaja si taiate cubulete. Separat se fierbe in miere la foc mic miezul de nuca ramas, intr-un vas cu peretii mai inalti (la fierbere se formeaza spuma multa), pana ce aceasta se caramelizeaza usor si se si se inmoaie putin, apoi se lasa sa se raceasca. Cantitatea de miere depinde de cat de dulce se doreste sa fie desertul si de cat sos de nuca dorim sa obtinem. Compozitia cu mei racita se pune in boluri sau castronase, se orneaza cu nucile caramelizate si se toarna deasupra sirop de fructe. Se pastreaza la rece pana se serveste.

Budinca dulce de mei
• Ingrediente necesare: 200 g boabe de mei, 1 lamaie, 500 ml lapte, 3 oua, 150 g smantana, un plic zahar vanilat, 4 linguri miere, 50 g nuci, unt pentru uns tava;
• Preparare: se pune la fiert laptele cu 200 ml de apa plata, coaja rasa de la 1 lamaie, putina sare si boabele de mei, spalate in prealabil si se lasa sa fiarba 2-3 ore la foc mic. Intr-un castron se amesteca galbenusurile cu smantana, zaharul vanilat si mierea. Nucile se prajesc intr-o tigaie, se adauga peste galbenusuri si se amesteca totul cu meiul fiert, dupa care se se incorporeaza usor in compozitie si albusurile batute spuma. Se toarna totul intr-o tava unsa cu unt si se pune in cuptor pe baie de aburi circa 1 ora.

Budinca de mei – Mijo
• Ingrediente necesare: budinca – 300 g mei, 1,5 l apa, 150 g stafide si 150 g nuca de cocos; glazura – 2 linguri praf de roscove, 2 linguri ulei, 2 linguri miere, 1-2 linguri apa;
• Preparare: se fierbe meiul cu stafidele si nuca de cocos timp de aproximativ 30 de minute. Ingredientele pentru glazura se amesteca si se pun peste budinca. In functie de gust, se mai poate adauga miere in budinca, inainte de a-i adauga glazura.

Budinca de mei cu fructe
• Ingrediente necesare: 4 cani mei fiert, 1 cana stafide, 0,5 cana nuci sau migdale taiate, 1 lingura coaja de portocale, 100g compot de ananas-cuburi, 1 cana seminte de floarea-soarelui crude decojite (sau arahide), 0,5 cana curmale (sau 3 linguri miere), 4 cani apa, vanilie, esenta de migdale;
• Preparare: se amesteca intr-un vas meiul, stafidele, ananasul, migdalele si coaja de portocale, se adauga restul ingredientelor mixate separat si se da la cuptor circa 30 minute intr-o tava unsa in prealabil cu putin ulei.

Lapte de mei
• Ingrediente necesare: 1 cana mei, 2 linguri miere, vanilie;
• Preparare: meiul se alege, se spala si se pune la fiert in 2,5 l de apa. Se fierbe la foc mic aproximativ 10 minute sau pana se inmoaie, se scurge (apa se pastreaza!), se pune in blender si se paseaza bine de tot. Cand se mai raceste se adauga mierea, vanilia si apa in care a fiert meiul (cam ¾ din cantitate), iar daca este prea gros, se mai completeaza cu apa plata. Se serveste la micul dejun, alaturi de biscuiti, fructe, cereale, etc.

Pasta de mei cu sirop de afine
• Ingrediente necesare: 5 oua, 1 l lapte, 2 pliculete zahar vanilat, 250 g zahar, 50 g mei decorticat, 100 ml sirop de afine;
• Preparare: meiul se fierbe in apa aproximativ 5-6 minute, apoi se lasa la racit cu capac, dupa care se mixeaza pana se obtine o pasta. Se adauga peste pasta de mei galbenusurile, amestecand si adaugand lapte pana se obtine consistenta dorita pentru pasta. Compozitia se pune intr-un bol, se aseaza deasupra albusul fiert si se stropeste cu siropul de afine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *