GHIMBIRUL (Zingiber officinale) – cel mai versatil condiment

GHIMBIRUL (Zingiber officinale) – cel mai versatil condiment

Ghimbirul este o mirodenie cunoscuta din cele mai vechi timpuri in Asia si i se atribuie ca tinut de origine sudul Chinei sau India. Astazi, este cultivat in toata regiunea tropicala si subtropicala in Asia (India produce cca. 50% din recolta mondiala), Brazilia, Jamaica si Nigeria al carui ghimbir este foarte iute, dar lipsit de aroma.

Confucius il mentioneaza (anul 500 a.Chr.) iar apoi ghimbirul ajunge la greci si la romani. In Evul Mediu emiratul arab din Spania il raspandeste in Europa Occidentala ajungand pana in Anglia (sec.XI). Portughezii si arabii il importa (sec. XIII) in Africa. In Europa secolelor XV-XVII ghimbirul era la fel de cunoscut ca si piperul, dar destul de scump.

Denumirile plantei provin din latinescul ”zingiber”, imprumutat si el din greaca veche (”zingiberis”). India a fost sursa de ghimbir a Europei in antichitate. Denumirea greaca este, de fapt, o preluare din limbile vorbite pe teritoriul Indiei in acea perioada: ”singivera” in pali si ”shringavera” in sanscrita. Aceste denumiri inseamna ”in forma de corn de cerb”. Cu toate ca denumirile in majoritatea limbilor europene provin din limba greaca, ghimbirul este numit de grecii contemporani ”piperoriza” (radacina de piper) cu referire la gustul iute al rizomului. Aroma este racoritoare, asemanatoare cu cea a citricelor. Gustul este puternic si iute.

Ghimbirul este comercializat sub mai multe forme. Radacini intregi, proaspete. O radacina de ghimbir este numita ”mana”. Ea are o culoare galben-deschis la interior si o coaja de diferite nuante cafenii. Ghimbirul jamaican, de culoare galben deschis, este socotit a avea cea mai buna calitate. Ghimbirul african si indian are o coaja mai inchisa la culoare si este de calitate mai slaba, cu exceptia celui din Kenya. Rizomii intregi au gustul cel mai proaspat. Radacini uscate. Se comercializeaza ”negre” (cu coaja cu tot) sau ”albe” (fara coaja). Este disponibila intreaga sau taiata feliute. Ghimbir pudra. Are culoare galben-deschis si este obtinut prin macinarea radacinii uscate. Ghimbir conservat. Este preparat din rizomi tineri, decojiti si taiati feliute si apoi fierti intr-un sirop gros de zahar. Bucatile de ghimbir si siropul sunt conservati impreuna. Ghimbirul este moale si carnos, dar extrem de iute. Ghimbir cristalizat. Este si el obtinut prin fierbere in sirop de zahar, uscat apoi la aer si rulat in zahar. Ghimbir murat. Este taiat feliute foarte subtiri, ca hartia si apoi murat in otet. Ghimbirul murat este numit in Japonia ”gari” si insoteste adesea ”sushi”; este servit intre feluri, pentru a reimprospata cerul gurii. Are culoare rozalie.

Ghimbirul este preţuit în bucătăriile orientale: chineza, indiana, tailandeza. Un nume alternativ al ghimbirului, introdus de turci în Moldova si Muntenia a fost cel de piper alb. Denumirea de ghimbir a fost folosită mai ales în Banat si Transilvania provenind din maghiarul gyömber, iar apoi s-a impus în intreaga ţară.

In bucataria asiatica, ghimbirul este utilizat aproape exclusiv proaspat, feliat, tocat sau zdrobit. Ghimbirul proaspat poate fi pastrat cateva saptamani in frigider. In stare uscata, trebuie lovit pentru ca fibrele sa se deschida, apoi infuzat in sosul mancarii si indepartat cand se considera ca s-a atins aroma dorita.

ATENTIE! Ghimbirul uscat trebuie stocat la adapost de lumina, aer si umezeala. Ghimbirul este poate cel mai versatil condiment, fiind folosit in absolut toate tipurile de mancaruri, de la sosuri, supe, feluri principale, pana la deserturi si bauturi. Cu toate acestea, nu este foarte popular in Europa, desi era un condiment important inca de pe vremea romanilor, poate din cauza ca ghimbirul proaspat nu este decat rareori comercializat pe continentul nostru. Daca ghimbirul proaspat este gatit, iuteala sa creste, iar aroma scade.

Thailandezii adauga ghimbir dat prin razatoare alaturi de alte condimente pentru a prepara pastele de curry. Indonezienii utilizeaza frecvent paste condimentate pe baza de ghimbir proaspat si ardei iuti proaspeti cu care freaca carnea inainte de a o gati. Ghimbirul prajit are un gust diferit, iuteala sa domolindu-se.
Merge foarte bine prajit alaturi de usturoi sau ceapa. Indienii folosesc adesea aceasta tehnica pentru a obtine sosuri delicioase cu care asezoneaza mancarurile de legume si carne. In bucataria chineza, ghimbirul este folosit atat prajit cat si fiert. Mancarea care fierbe inabusit mai mult timp este aromata cu feliute de ghimbir care isi elibereaza aroma destul de repede. Tehnica chinezeasca stir-fry (chao) care inseamna gatirea pe foc iute, rapida a mancarii, cu amestecare continua, cere adesea ghimbir maruntit sau dat prin razatoare. Ghimbirul ocupa un loc important in bucataria japoneza, unde este folosit in cantitati mici.

”Ginger ale” este o bautura foarte populara in SUA. Nu este o bere fermentata, ci doar zahar, extract de plante si apa gazoasa. Oricum, in Evul Mediu, ghimbirul a fost folosit si la aromarea berii adevarate. Ghimbirul uscat este destul de diferit ca gust si nu poate substitui rizomul proaspat. El este doar un ingredient optional in praful de curry si in ”Chinese five spice powder” si bere. Ghimbirul uscat nu este folosit in regiunile unde acesta este cultivat. Gustul sau este mai mult aromat decat iute si este folosit in Europa la prepararea unor deserturi. În fostele colonii britanice, cum ar fi Canada, Australia, Jamaica, Kenia se consumă o bere din ghimber (ginger beer) care de fapt este o băutură ne-alcoolică, răcoritoare şi cu proprietati terapeutice si euforizante.

INDICATII:

Recunoscut de asiatici încă din secolul I ca o plantă medicinală cu efecte rapide asupra problemelor reumatice şi digestive, ghimbirul este studiat acum în vestite laboratoare de medicii europeni. Cand a fost descoperită, rădăcina de ghimbir era folosită ca un agent antiinflamator şi împotriva senzaţiei de vomă. Specialiştii precizează că mii de ani ghimbirul a fost administrat, în special, bolnavilor cu artrită reumatoidă. Acţiunea sa antiinflamatoare l-a recomandat cu succes acestei categorii de bolnavi.

Fitoterapeuţii au constatat că, spre deosebire de medicamentele alopate, ghimbirul scuteşte această categorie de bolnavi de efectele secundare ale medicamentelor folosite pe termen lung – mai ales ulcerele de stomac. Cercetările continuă în acest sens, pentru a se dovedi cum poate să neutralizeze planta acizii inflamatori din articulaţii. Specialiştii homeopaţi au ajuns la concluzia că ghimbirul mai poate înlătura greaţa ce se datorează deplasării cu maşina, avionul sau vaporul. Un alt studiu a dovedit efectele plantei, după intervenţii chirurgicale, care impun anestezia generală. Un test efectuat asupra unui lot de 30 de femei care au fost supuse anesteziei generale în timpul unor intervenţii ginecologice a demonstrat efectele sale puternice în combaterea stării de vomă.

Ceaiul din rădăcină de ghimbir s-a dovedit eficient şi în tratamentul bolnavilor de cancer care au făcut chimioterapie. De aceea este studiat şi pentru proprietăţile sale anticancerigene. În privinţa greţurilor „de mişcare”, planta a dat rezultate excelente într-un procent impresionant – de peste 90% la persoanele care au testat-o. Pe langă faptul că le înlătură greaţa, ghimbirul îi ajută şi pe cei cu ameţeli şi vertijuri.

Ceai de ghimbir: rădăcina se taie în felii subţiri care se pun în strecurătoarea cu ceai aşezată deasupra ceainicului. Se toarnă apă fierbinte peste rădăcină şi după 10 minute ceaiul poate fi îndulcit cu miere polifloră. În cazurile de gripă, însoţite de vomă, ceaiul de ghimbir se îndulceşte cu miere de pădure. Şi asmaticii pot beneficia de ajutorul acestei plante. Se combină părţi egale de ghimbir şi morcovi (rădăcinile trebuie rase şi apoi stoarcem sucul). Se administrează cate două linguriţe înainte de fiecare masă, cu ceai de ghimbir. După o masă copioasă, infuzia de ghimbir este ideală şi ajută la eliminarea gazelor din stomac sau intestine.

Ca afrodisiac este folosita mai ales radacina. Ghimbirul intra in multe combinatii afrodisiace alaturi de miere, cardamon, scortisoara si alte plante aromatice. Pentru sporirea apetitului sexual, marirea energiei sexuale, se recomanda cu un sfert/jumatate de ora inaintea jocului amoros luarea a 2 linguri de miere bine amestecata cu 2-3 varfuri de cutit de ghimbir si un varf de cutit de piper. Desi nu este folosit ca “afrodisiac forte” ghimbirul are o utilizare foarte larga datorita efectelor sale deosebite asupra dispozitiei launtrice. Printre efectele benefice ale ghimbirului mentionam: inlaturarea starii de moleseala, a plictiselii sau a blazarii, redarea acuitatii gustative. Este una din ierburile menite sa trezeasca si sa reinvioreze fiinta.

Industria parfumurilor: graţie uleiului esenţial pe care îl conţine, rizomul de ghimbir emană o savoare de lămâie piperată şi conferă astfel căldură şi personalitate parfumurilor. Industria cosmeticelor: La spitalele din Beijing, este utilizat în tratamentul alopeciilor (cheliilor) sub formă de rondele proaspete. Cosmetologii europeni au fabricat loţiuni cu ghimbir pentru tonificarea şi revitalizarea părului. Loţiunile de corp pe bază de ghimbir au efecte de întinerire: hrănesc epiderma şi îi conferă fineţe şi supleţe. Fiind bogat în magneziu, fosfor şi acizi aminaţi, ghimbirul este omniprezent în formule revitalizante ale cremelor de faţă.

Moleculele aromatice de ghimbir trimit impulsuri creierului imediat ce ating pielea, relaxând şi detensionând musculatura. Rădăcina încălzeşte meridianele de acupunctură. Terapeuţii folosesc uleiurile aromatice de ghimbir pentru fricţionarea zonelor unde se acumulează tensiuni negative: tâmplă, ceafă, încheieturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *