
Untul de Shea este un super aliment pentru piele, care provine din nucile copacului african de Shea (Karite). Este, mai concret, o grasime (triglicerida) de culoare galbena atunci cand este cruda si nerafinata, si alba cand este ultra-rafinata.
Untul de Shea sau untul de karite, cum se mai numeste, a fost folosit ca si ingredient cosmetic de secole. Concentratia sa ridicata de vitamine si acizi grasi, in combinatie cu textura cremoasa il fac un produs excelent pentru netezirea, calmarea si ingrijirea pielii.
De unde provin aceste beneficii?
Beneficiile untului de Shea provin din compozitia sa nutritionala, si anume:
- acizi grasi linoleici, palmitici, stearici si oleici, ingrediente care echilibreaza uleiurile specifice pielii
- vitaminele A, E si F, vitamine antioxidante care favorizeaza circulatia si dezvoltarea sanatoasa a celulelor pielii
- trigliceridele, partea grasa a nucii de karité care hraneste si ingrijeste pielea
- esteri cetilici, partea cerata a untului de nuca de karité care conditioneaza pielea si blocheaza umezeala
Unt de Shea – proprietati
Untul de Shea este, im mod natural, foarte bogat in vitaminele A, E si F, totodata oferind si protectie UV – SPF6. Confera pielii aportul de acizi grasi esentiali si nutrientii necesari producerii de colagen, motiv pentru care este folosit, in principal, in industria cosmetica – diverse creme, lotiuni, sapunuri si produse de ingrijire a parului.
In unele tari africane, acest unt este folosit ca si baza pentru gatit, ceara pentru impermeabilizare, pentru fabricarea lumanarilor sau ca ingredient in compozitia unguentelor medicamentoase.
In medicina, studiile au demonstrat ca untul de Shea are proprietati antiinflamatorii, emoliente si umectante. Mai mult, in Nigeria, untul de Shea este utilizat pentru tratarea sinuzitei si pentru reducerea congestiei nazale, sau ca si adjuvant in cazul durerilor musculare si articulare prin masarea lui pe locul dureros.
Cum stim ce unt de Shea sa alegem?
Agentia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internationala impreuna cu alte agentii de renume international, au sugerat un sistem de clasificare pentru untul de Shea, in functie de gradul de rafinare, care sa ajute consumatorii sa determine mai exact calitatea acestuia. Astfel, se deosebesc urmatoarele categorii:
A – brut sau nerafinat, acesta este untul de Shea extras cu ajutorul apei
B – rafinat
C – foarte rafinat si extras cu ajutorul unor solventi, cum ar fi hexanul
D – gradul cel mai scazut de contaminare
E – extras chimic, cu contaminatii
Gradele care sunt folosite comercial sunt A, B si C.
Pentru a va putea da seama mai usor cam din ce clasa ar face parte untul de Shea pe care doriti sa il cumparati, ar trebui sa tineti cont de culoarea acestuia. Mai exact, ar trebui sa stiti ca untul brut, cel de grad A, variaza ca si culoare de la galben cenusiu pana la aceea a untului. Tot acesta are o aroma placuta de nuci, care nu se regaseste la unturile din celelalte clase.
Si continutul de vitamine este afectat prin rafinare, cu pana la 95% pentru clasa C, spre exemplu.
Untul de Shea – beneficii
#1. Hidratant
Concentratia mare de vitamine si acizi grasi din untul de Shea il face extrem de hranitor si hidratant pentru piele. De aceea este folosit destul de des ca si remediu pentru pielea uscata.
#2. Antiinflamator
Din cauza acidului sau cinamic si a altor compusi precum cinamat de lupeol, untul de Shea poate fi folosit cu succes in reducerea inflamatiilor la nivelul pielii, pe langa cele ale articulatiilor si muschilor, putand chiar contribui la evitarea mutatiilor cutanate. Acest lucru il face foarte benefic in tratamentul pielii acneice.
#3. Antirid, protector si revitalizant al pielii mature
Untul de Shea ajuta la producerea colagenului la nivelul pielii, in mod natural. Datorita continutului de acid oleic, stearic, palmitic si linolenic, protejeaza si hraneste pielea prevenind uscarea, iar prin utilizarea sa pe termen lung, reduce ridurile si liniile fine.
#4. Antioxidant
Untul de karite are un nivel semnificativ de vitamine A si E, ceea ce inseamna ca are o activitate antioxidanta puternica, si un efect anti-imbatranire.
Protejeaza celulele pielii de radicalii liberi care pot duce la aspectul tern si imbatranirea prematura.
#5. Antibacterian, antifungic si tratament impotriva acneei
In urma studiilor, s-a ajuns la concluzia ca untul de karite are efect antibacterian si antifungic, iar aplicarea lui ca atare, pe piele, poate reduce cantitatea de bacterii cauzatoare de acnee si unele infectii cauzate de ciuperci.
#6. Alte beneficii includ:
- mareste productia de colagen la nivelul pielii
- ajuta si promoveaza regenerarea celulara
- poate ajuta la minimizarea aspectului cicatricilor si a vergeturilor
- ajuta la diminuarea ridurilor si a liniilor fine
- confera protectie solara mica
- repara parul deteriorat si previne ruperea si caderea parului
- poate trata matreata si scalpul iritat
- ajuta la vindecarea eczemelor, dermatitei si psoriazisului
- ajuta la vindecarea ranilor, arsurilor solare si a intepaturilor de insecte
- poate ajuta la ameliorarea durerilor provocate de artrita si a durerilor musculare
- poate ajuta in cazul congestiei nazale
Cum se foloseste untul de Shea?
Pe piele
Untul de karite se poate aplica direct pe piele, ca atare. Cel crud, nerafinat este usor de intins si nu lasa pielea grasa.
Pur si simplu luati o cantitate mica de unt si aplicati-l pe piele prin masaj, pana cand se absoarbe in totalitate.
Pe par
Untul de karite crud se poate aplica si direct pe par.
Daca aveti un par natural cret sau poros, puteti lua in considerare folosirea acestui ulei de Shea ca si balsam – aplicati-l dupa samponare si lasati-l sa se absoarba cateva minute. Apoi clatiti cu apa, uscati si coafati parul ca de obicei.
Uleiul de Shea se poate folosi si ca balsam leave-in – aplicati o cantitate mica pe parul proaspat spalat si uscat cu prosopul, apoi uscati si coafati parul.
Daca aveti parul drept, subtire sau fin, puteti aplica untul de shea doar pe lungimi, caci aplicarea lui si la radacina poate duce la un aspect uleios al parului.
Cine ar trebui sa foloseasca unt de Shea?
Toata lumea! Fiecare dintre noi ar trebui sa avem acasa unt de Shea nerafinat, de calitate, pe care sa il includem in rutina noastra zilnica de ingrijire si infrumusetare, atat a pielii cat si a parului. Este un “must have” pe care sa il tinem aproape si pe care sa ni-l facem “cel mai bun prieten al pielii”.