Este un arbore originar din insula Ceylon (Sri Lanka), Birmania si India a carui scoarta are un parfum cu totul si cu totul special, fiind recoltata de secole pentru a fi adusa in Europa. Au fost facute cateva tentative de a transplanta scortisoara in alte zone tropicale, dar naturalizarea a reutit doar in insulele Seychelles. Specii inrudite cu scortisoara se gasesc in Indonezia, Vietnam si China. Denumirea deriva din latinescul “cinnamomum”, care se trage din grecescul “kinnamomon”.  In Egiptul Antic era folosita pentru imbalsamare. In Evul Mediu comertul cu scortisoara era controlat de catre arabi apoi portughezii descopera un nou drum maritim spre India si Indonezia si acapareaza comertul cu scortisoara.

Rozmarinul era una dintre plantele magice care crestea in gradinile manastirilor medievale mediteraneene (ca si leusteanul) aparand in multe povestiri fantastice din antichitate si evul mediu. Astazi, rozmarinul este cultivat in aproape toate tarile din jurul bazinului Mediteranei, precum si in Anglia, SUA si Mexic. In limba latina, planta se numea “rosmarinus”; cele mai multe surse interpreteaza numele ca venind din “ros“ (roua) si “marinus“ (marin). Deseori rozmarinul creste  aproape de mare unde picaturile de apa de mare ar putea justifica numele de “roua marii”. E posibil ca numele sa se refere la florile albastru-marin ale rozmarinului. In greaca este numit “dendrolivano“, care se traduce prin “copac de tamaie”.  Cultivat din antichitate pentru aroma si virtutile sale medicinale, romanii l-au raspandit si in nordul Europei. Rozmarinul este un condiment popular in multe tari occidentale, dar mai ales in tarile din bazinul Mediteranei (Italia si Franta) si intra in compozitia numitelor “ierburi provensale” alaturi de cimbru, maghiran, oregano etc.